Absolut tot-Recenzie

absolut-tot-cover_bigBoala lui Maddy, protagonista cărții, este pe cât de rară, pe atât de faimoasă. Pe scurt, e alergică la lume. Nu are voie să iasă din casă, n-a mai ieșit de șaptesprezece ani. Singurii oameni pe care-i vede în carne și oase sunt mama ei și Carla, sora medicală care o îngrijește.

Dar apoi, într-o bună zi, vine la casa de alături o camionetă. Maddy se uită pe fereastră și îl vede pe el. E înalt, suplu, îmbrăcat tot în negru – tricou negru, blugi negri, teniși negri și un fes negru care-i acoperă părul în întregime. O surprinde privindu-l și se uită fix la ea. Maddy îi răspunde la fel. Numele lui e Olly.

Poate că nu putem prezice viitorul, dar putem prezice câte ceva. De exemplu, Maddy e sigură că se va îndrăgosti de Olly. Aproape sigur va fi un dezastru.

Părerea mea:

“Absolut tot” este, cu siguranță, una dintre cele mai iubite cărți din ultimii ani. Rețelele de socializare au fost plin, pentru o perioadă bună de timp, cu poze cu această carte și mulți iubitori de YoungFiction au lăudat-o excesiv.

Pe mine, trebuie să recunosc, m-a fermecat coperta- este mai altfel, mai plină de viață, dar nu a reușit să mă determine să o achiziționez și să o citesc. Aveam o problemă cu boala de care suferea personajul principal, mi se părea ușor de domeniul fantasticului, iar eu prefer cărțile care abordează lucrurile într-o manieră cât mai realistă.

Mă rog, într-o zi, una dintre colegele mele de grupă mi-a trimis pe facebook un video cu mențiunea că este obligatoriu să îl văd. Era trailer-ul filmului Everything, Everything (Absolut tot), film ce urmează să apară în mai și are la bază romanul scris de Nicole Yoon. Pentru că am o obsesie și îmi place să văd un film, doar după ce am citit cartea, ca mai apoi să mă comport ca o soacră rea și să îi critic pe producători că au fost superficiali, am hotărât că este timpul să mă pun pe citit.

Am făcut rost de carte și m-am apucat de „muncă”. M-am tot întrebat, în timp ce citeam primele capitole, de ce o fi atât de lăudată carte asta. Nu este scrisă într-o manieră spectaculoasă, acțitunea lipsește și nici personajele nu sunt conturate în asemenea fel în cât să te determine să le iubești din prima clipă. Apoi mi-am dat seama că tocmai prin simplitatea lui, romanul te fascinează.

Cartea m-a prins atât de tare, încât am uitat de teancul de hârti ce mă aștepta pe birou și de prezentările pe care trebuia să le țin în ziua următoare. Singurul lucru pe care doream să îl aflu era ce o să facă Maddy în continare.

Povestea este cu adevărat frumoasă și este scrisă din perspectiva lui Maddeline, o tânără extrem de bolnavă, ce nu știe aproape nimic despre viața reală deoarece nu poate ieși din casă. De-a lungul romanului, ea învață să facă diferența dintre a trăi și a fi în viață și îl determină pe cititor să înțeleagă cât de importante sunt până și cele mai neînsenate lucruri din viața lui. După ce se îndrăgostește de Olly, frumosul și ciudatul ei vecin, se schimbă radical.

Romanul subliniază foarte bine, din punctul meu de vedere, ideea că iubirea te face să ignori rațiunea.  Maddy face greșeli enorme, este atât de îndrăgostită încât este în stare să renunțe la viață doar pentru a fi alături de Olly și are regrete.

Deși nu pot spune că se numără printre cărțile mele preferate, „Absolut tot” este o carte bună, demnă de laude deoarece reușește să îi transmită cititorului o lecție importantă- trebuie să apreciezi tot ce ți se oferă.

Notă: 4/5

4

semnatura 2

 

Magia lucrurilor simple-Recenzie

magials-jpgMAGIA LUCRURILOR SIMPLE este o lectură de inspirație lirică, plină dorințe arzătoare care va captiva cititorii și îi va face să sufere și să spere alături de personaje.
Este despre o iubire pătimașă apărută în cele mai îngrozitoare circumstanțe.

Tatăl ei și-a pierdut mințile și este internat întru-n spital de boli mintale. Mama ei a părăsit orașul.
Lucille îl place foarte mult pe Digby Jones, dar are multe alte probleme grave pe cap decât să se îndrăgostească de fratele geamăn al celei mai bune prietene a ei. Are facturi de plătit și o soră mică, Wren, de care trebuie să aibă grijă. La doar 17 ani, Lucille trebuie să se descurce cumva și să țină familia, cât a mai rămas din ea, unită.

Părerea mea:Magia lucrurilor simple este o carte cu adevărat bună.

Pe parcursul romanului ne este prezentata drama personajului principal,Lucile, o fata de nici optsprezece ani, ce este obligata sa facă cunoștință cu gustul amar al îndatoririlor si al obligațiilor, caci rămâne singură,într-o casă în care parcă toate încep să se strice, responsabilă de plată facturilor deloc mici si puţine, de cumpărarea hranei necesare și de îngrijirea unei surioare mai mici ce este pe punctul de a intra în depresie. Continuă lectura

P.S. Te iubesc- Recenzie

P.S. te iubesc - Cecelia AhernCecelia Ahern a debutat la varsta de 21 de ani cu romanul P.S. Te iubesc, care a inregistrat o uimitoare popularitate si un imens succes de vanzari, fiind tradus in peste 40 de tari si ecranizat de studiourile Warner Bros, cu Hilary Swank si Gerald Butler in rolurile principale.
In limba romana au fost publicate romanele: P.S. Te iubesc, Suflete pereche, Prietenul nevazut, Multumesc pentru amintiri,Disparuti fara urma, Cadoul si Cartea viitorului.

 

Părerea mea:

Mi s-a spus că P.S Te iubesc nu este doar o carte bine scrisă, ci un pansament pentru suflet. Nu am crezut asta, până nu am ajuns la ultima pagină și am realizat că totul s-a terminat.

Romanul Ceceliei Ahern  începe dramatic, ne este prezentată drama interioară trăită de Holly Kennedy- personajul principal.

Femeia suferă enorm după pierderea soțului mult iubit, Gerry, ce a încetat din viață în urma unei lupte scurte, dar deloc plăcute, cu cancerul. Se închide în ea și în casă. Holly se distanțează de prieteni și de familie, neglijează totul și ajunge până în punctul de a-și dori să moară pentru a putea să îi fie alături celui pe care parcă îl iubește și mai mult acum. Continuă lectura

Zece respiraţii scurte- Recenzie

Zece respiratii scurteCu patru ani in urma, viata lui Kacey Cleary a fost distrusa atunci cand masina in care se afla a fost lovita din plin de un tanar sofer beat, omorandu-i parintii, pe  iubitul ei si pe cea mai buna prietena a sa. Inca mai este bantuita de amintirea momentului in care a ramas prizoniera intre fiarele contorsionate ale autoturismului, ascultand-o pe mama ei cum isi dadea ultima suflare. Acum, Kacey vrea sa isi lase trecutul in urma. Inarmata cu doua bilete de autobuz, Kacey si sora ei in varsta de cincisprezece ani, Livie, fug din Grand Rapids, Michigan, pentru a incepe o noua viata in Miami. La inceput, fetele se zbat sa o scoata la capat, dar Kacey nu este deloc ingrijorata. Ea poate face fata oricui, in orice situatie – cu exceptia vecinului sau misterios din apartament 1D.

Trent Emerson are niste ochi albastri in care arde un foc mocnit, gropite adanci si pare ca se mentine intr-un echilibru perfect intre a fi un tip simpatic si unul dur. Calita fiind de trecutul ei tragic, Kacey este hotarata sa tina pe toata lumea la distanta, dar atractia lor este de netagaduit, iar Trent cauta cu disperare si neincetat o cale spre inima impietrita a lui Kacey – chiar daca asta inseamna ca oricand poate sa iasa la iveala un secret exploziv care va zgudui din temelii ambele lor lumi.

Părerea mea: Despre K. A. Tucker nu auzisem nimic până am pus mâna pe această carte. Totuși, trebuie să recunosc că înainte de a achiziționa romanul, am citit câteva recenzii. Unele dintre ele îl ridicau în slăvi, altele nu spuneau lucruri prea drăguțe. Nu prea știam la ce să mă aștept. Habar nu aveam dacă este potrivit să cred că „Zece respirații scurte” este o carte genială sau dacă este doar o altă carte mediocră ce a avut parte de o promovare bună.

Mi-am luat inima în dinți și portofelul de pe masă și-am cumpărat-o. Acum, nu am regrete. Continuă lectura

Ugly love-Recenzie

Ugly loveb

Atunci când Tate Collins îl întâlnește pe Miles Archer, un pilot de avioane tăcut, la locul lui, bântuit de un trecut întunecat, ea e conștientă că ceea ce simte nu e tocmai dragoste la prima vedere. Cei doi nu se consideră nici măcar prieteni, iar singurul lucru pe care îl au în comun este o atracție fizică de netăgăduit. După ce dorințele lor ies la iveală, cei doi își dau seama că tocmai au găsit soluția perfectă pentru o relație fără alte implicații. El nu caută iubire, iar ea nu are timp pentru așa ceva. Aranjamentul lor ar fi extrem de satisfăcător, dacă Tate ar putea să respecte cele două reguli impuse de Miles: nu pune întrebări despre trecut, nu te aștepta la un viitor împreună.

Ei cred că se pot descurca, dar, atunci când în povestea lor se înfiripă sentimente adevărate, totul se schimbă:

INIMILE SUNT INVADATE

PROMISIUNILE SUNT ÎNCĂLCATE

REGULILE SUNT SPULBERATE

IAR IUBIREA DEVINE URÂTĂ

Părerea mea:Nu intenţionam să citesc “Ugly love” prea curând, deşi ştiam că autoarea cărţii este extreme de talentată şi pricepută la ceea ce face. Am avut ocazia să citesc şi alte cărţi scrise de Colleen Hoover şi nu am fost dezamăgită de niciuna dintre ele. Datorită faptului că una dintre prietenele mele a achiziţionat cartea şi a început să îmi povestească cât de mult îi place şi să îmi trimită poze cu mici fragmente, m-am răzgândit şi  m-am apuc să citesc. Continuă lectura

Obiecte ascuţite-Recenzie

2796_26efc5d0Camille Preaker, o tânără ziaristă cu trecut în autoflagelare, este trimisă în oraşul natal din statul american Missouri, pentru a face un reportaj despre asasinarea unei fetiţe şi dispariţia alteia. Ajunsă aici, trebuie să facă faţă monştrilor trecutului, dar şi celor ai prezentului, printre care o mamă distanta şi zeflemitoare, o soră vitregă de treisprezece ani, precoce şi insolenţă, care pluteşte între droguri, sex şi abuz emoţional, dar şi un criminal în serie ale cărui victime mutilate scot la iveală amintiri întunecate. Atât personajul mamei, marcat de o detaşare glacială şi de o senină stare de negare a realităţii, cât şi cel al surorii vitrege, sarcastic, cinic şi chiar malefic, reuşesc foarte des să-i îngheţe sângele în vene cititorului. Atrocitatea poveştii creşte treptat în intensitate, creându-se multiple iluzii şi variante, până la finalul şocant, terifiant şi memorabil. Stilul lui Flynn este fluid, creionând o imagine exactă a micului oraş de provincie american. Romanul a primit deja critici favorabile din partea unor autori că Stephen King şi Harlan Coben.

Părerea mea: Atunci când am început să citesc această carte, nu ştiam mare lucru despre ea. Nu citisem nicio recenzie, deci nu ştiam la ce să mă aştept. Am ales să o citesc doar pentru că una dintre cele mai bune prietene mi-a spus că „este o carte bună”.
Nici acum, după ce am terminat-o de citit, nu sunt foarte sigură dacă a fost un roman poliţist sau un thriller, dar cert este că mi-a plăcut.
Gillyan Flynn ne-o prezintă pe Camille Preaker, o tânără jurnalista ce şi-a părăsit oraşul natal şi s-a mutat la Chicago pentru a face ceea ce îi place, să scrie. Cuvintele au o putere imensă asupra ei, adorând să şi le scrijelească pe piele.

„Mie îmi place să tai. Şi să despic, şi să cioplesc, şi să înţep. Sunt un caz foarte special. Şi am şi un scop. Vezi tu, pielea mea urlă. Şi este plină de cuvinte – bucătar, prăjiturică, pisicuţă, bucle – ca şi cum un ucenic învăţa să scrie cu un cuţit în pielea mea.”

Continuă lectura

Fata de hârtie-Recenzie

GM_FATA-DE-HARTIE-final-2010

Bestseller internațional 

Guillaume Musso, „romancierul preferat al Franței” (Lefigaro.fr), prezintă o poveste explozivă şi plină de umor care sfidează orice scenariu previzibil încercând să răspundă la întrebarea: „Ficțiunea are puterea să influențeze viața reală?”.

Părerea mea: În ultima vreme am avut parte numai de cărţi bune şi nu pot decât să mă bucur. Romanul lui Guillaume Musso m-a cucerit iremediabil.
Nu sunt mare fană a genului fantasy, dar cartea aceasta m-a dat gata. Autorul creionează povestea lui Tom Boyd, un scriitor ce a intrat în depresie în urma despărţirii de femeia pe care o iubea nebuneşte şi a lui Billie, o frumoasă tânără, greu încercată de soartă, ce îşi doreşte un singur lucru: să ajungă acasă. Continuă lectura