Este mai important să îl iubesc decât să îi fac sarmale bune

Statutul de femeie de casă, mereu la cratiţă, nu mi se potriveşte deloc. Sunt un fiasco în bucătărie şi nu îmi e ruşine să o recunosc. Asta sunt, nu mă voi ascundeconteaza cat de mult il iubesc, nu cat de bune sunt sarmale în spatele măştii de gospodină perfectă. Poate, la un moment dat, voi învăţa şi să fac ciorbe, supe, sarmale, să pun murături şi să fac o varză a-ntâia, dar până atunci mă limitez la pregătirea unor banale salate ce nu necesită prea multă muncă şi nici prea multă pricepere culinară.

Da, am auzit şi eu zicala aia ce datează de când era mamaia fată de măritat conform căreia “dragostea trece prin stomac”, dar am ales să o interpretez într-o manieră proprie. Îmi place să cred că nu face referire la mâncarea pe care eu ar trebui să o prepar, ci la fluturaşii şi fiorii de iubire pe care ar trebui să îi trezesc la viaţă. Continuă lectura

Fetele cuminți vor fi întotdeauna cele mai tari

Nu sunt mare divă, asta e clar! Nu mă rup pe tocuri de 15 în fiecare weekend prin cluburi de fiţe, nu beau până uit cum mă cheamă şi nu mă trezesc alături de un Gheorge-Ceafa-Lata în Dumnezeu cine ştie ce cameră de hotel.goodgir

Poate sunt de modă veche, dar ce contează?  Întotdeauna am fost atrasă de lucrurile mai vintage!

Te las pe tine, duduie, să fi în pas cu modă şi să faci pe dominatoarea, pe femeia lipsită de inhibiţii care vorbeşte despre sex cu oricine la orice oră de parcă ar vorbi despre prepararea ciorbei de pui.

Totuşi, nu uita că rar găseşti un băiat bun care să te iubească doar pentru că ştii tu să faci ceva cu gura. Un bărbat care se respectă, va avea mereu lângă el o fată bună, educată, discretă, care nu a trecut prin paturile tuturor posesorilor de maşini luxoase cu scaune învelite-n piele.

Aia de râzi tu de ea că face pe inocentă şi nu ştie să se distreze, o să fie fericită alături de soţul şi copii ei, când tu o să fii pe la secţia de poliţie pentru a depune plângere că iar te-a bătut bărbatu.

semnatura 2

Scrie-i tu prima!

În ultima vreme, orgoliul este mult mai prezent în relaţii decât iubirea. Ea aşteaptă ca el să îi scrie, el aşteaptă să vadă că ei îi pasă şi uite aşa se duce dracului relaţia aia frumoasă care putea să se încheie abia atunci când moartea dorea să îi despartă.

Eşti femeie, eşti delicată, preţioasă, frumoasă, ai drepturi, dar nu uita că ai şi îndatoriri. Da, el, reprezentantuql sexului tare, trebuie să te respecte, să îţi cedeze locul în mijlocul de transport în comun, să îţi deschidă uşa, să te ajute să cobori din maşină şi multe alte lucruri. Este „dator” să facă asta pentru că aşa a fost educat. Toate aceste lucruri sunt scrise în Codul Bunelor Maniere şi el le respecta, asta îl face un gentelman şi nu poţi decât să îl admiri pentru asta. Continuă lectura

Femeie nu te face rochia pe care o porti!

În jurul anului 1800 exista un decret, la Paris, care le interzicea femeilor să poarte pantaloni. Pe vremea aceea, era inadmisibil ca tu, femeie, să nu porţi fustă sau rochie. Totuşi, societatea a evoluat şi odată cu ea şi moda. Acum nu numai că nu mai este interzis, ca tu, femeie, să porţi pantaloni, ci este şi la modă. Există sute de modele de blugi, zeci de tipuri de croieli de pantaloni de stofă şi alte nu ştiu câte soiuri de pantaloni de training.tumblr_nsirpbj8Vw1sar5kpo1_1280

Mi se pare inadmisibil ca în secolul XXI, la sute de ani după ce ElizabethSmith Miller a luptat ca reprezentantele sexului frumos să aibe drepturi egale cu bărbaţii, să vi tu, doamnă în toată firea, să mă judeci pe mine şi pe cele ca mine, că purtăm pantaloni şi să aduci ca argument faptul că „nu eşti femeie dacă nu porţi rochie!”

Feminitatea unei doamne sau domnişoare, nu stă, cu siguranţă, într-o cârpă. Continuă lectura

Septembrie, Marţi

Se pare că, până la urmă, vara aceasta a ajuns la final. S-a dus şi luna august şi cu siguranţă se va duce şi septembrie la fel de repede cum a venit.
În meseptembie martimoria zilelor caniculare de vară, pe care le-am petrecut trândăvind sau pierzând timpul cu prietenii, am ales să întâmpin prima lună de toamnă, mâncând o îngheţată. La mine în suflet este încă vară şi aşa va fi până când vacanţa se va termina şi eu voi fi nevoită să mă întorc la programul agitat ce îmi impune trezitul de dimineaţă.
Cu toate că septembrie este luna care mă anunţă că al meu concediu a luat sfârşit, o ador. Prevesteşte venirea toamnei, a acelui anotimp îmbrăcat în haine aurii, ce miroase a scorţişoară. Iubesc acesta perioadă a anului ce face legătura între caniculara vara şi mult prea geroasă iarna. Frunzele îngălbenite înfrumuseţează străzile anoste, aerul nu este sufocant şi plouă.
Bine ai venit, septembrie!

Sfârșit de august

Deși august este pe sfârșite încă este extrem de cald.
Este bine trecut de miezul nopții, dar nu am somn. Stau în balcon și ascult vântul ce adie ușor, mișcând frunzele plopilor din jur. Mă simt wpid-wp-1440806974345ruptă de tot haosul orașului în care locuiesc și asta pentru că nu se aud vesnicile înjurături, claxoane și roți scârțâind pe afaltul încins. Totul este cufundat în liniște și întuneric.
În brațe țin tableta. Înainte de a începe să scriu aceste rânduri ce poate nici nu au sens, dar care vin direct din inimă, citeam. Cuvintele lui Guillaume Musso m-au transpus într-un alt univers, unul din care am evadat cu greu.
Scot capul pe geam și constat că totul pare pustiu. Blocul din fața celui în care locuiesc pare nelocuit. Nici urmă de lumină. Toată lumea doarme.
Pe cer domnește luna, înconjurată de mii de stele și parcă îmi șoptește ceva. Cred că orașul meu este mai frumos noaptea pentru că misterul nopții nu ne lasă să ne arătăm adevărată față.

 

Iubirea nu este grea!

Cred că cea mai mare problemă a tuturor celor ce se plâng ca iubirea-i grea este că nici măcar nu cunosc sentimentul acela minunat care îţi produce fluturi în stomac.
Să iubeşti este frumos, nu dureros!love
Este adevărat că nu am eu cine ştie ce experienţă de viaţă, tânăra fiind, dar inimioara mea a bătut de trei ori mai repede în preajma unui „el”. Am auzit şi am spus cuvinte frumoase, de dragoste. Am iubit şi am suferit.
Iubirea în sine e simplă. Nu este un loc de muncă, dar totuşi trebuie să îţi iei anumite angajamente faţă de persoana iubită. Nu cere să depui efort fizic până simţi că vei leşina pentru că nu-i o muncă fizică. Nu ai un program fix pe care trebuie să îl respecţi cu stricteţe şi nici un şef care să ţipe la tine sau să te preseze
cu termenele limita.
Trebuie doar să faci ce simţi, ce îţi dictează inima şi cred că tocmai acest lucru o face atât de frumoasă şi uşoară. Greul începe abia atunci când tu refuzi să-ți asculţi sinele interior şi te gândeşti la ce e bine şi ce e rău.
De cele mai multe ori, conştiinţa îţi dictează să faci un lucru, dar inima îţi spune altceva.
„Alege întotdeauna cu sufletul” -ma sfătuia bunicul meu.
Ascultă-l şi tu! Vei vedea că iubirea nu-i o luptă!

semnatura 2