Ceva de împrumut -Recenzie

ceva-de-imprumut_1_fullsizeRachel White, o tânără avocată din Manhattan, îşi sărbătoreşte cea de-a treizecea aniversare la petrecerea-surpriză organizată de prietena ei cea mai bună, Darcy. După ceva mai multe pahare, sărbătorita ajunge în braţele lui Dex, prietenul ei din facultate şi logodnicul lui Darcy. Deşi hotărâtă să uite această aventură de o noapte şi să meargă mai departe, Rachel constată cu stupoare că sentimentele ei faţă de Dex sunt mai puternice decât şi-ar fi putut închipui. Pe măsură ce data nunţii celor doi se apropie, ea înţelege că trebuie să facă o alegere dificilă. Căci graniţa dintre bine şi rău poate fi extrem de neclară, finalurile nu sunt întotdeauna fericite şi uneori trebuie să rişti totul pentru a putea obţine adevărata fericire.

Parerea mea: Este o carte drăguţă, uşor de citit, ce te ţine în priză şi te face să îţi doreşti să afli cât mai repede ce se întâmplă la final.

Personajul principal al romanului este Rachel White, o femeie proaspăt ajunsă la treizeci de ani, nesigură în legătură cu viitorul, dezamăgită de trecutul ei, ce lucrează ca avocat la o firmă importantă din New York, care îşi urăşte slujba şi este geloasă, de când se ştie, pe prietena ei cea mai bună, Darcy, ce aparent a dus întotdeauna o viaţă perfectă. Dacă pe vremea când erau în clasa a şasea îşi invidia prietena pentru faptul că avea haine mai frumoase, dansa mult mai bine, nu avea nevoie de aparat dentar şi avea un frate, acum o invidiază pentru că are un job extraordinar în domeniul relaţiilor publice şi pentru că este proaspăt logodită.
Romanul se deschide cu prezentarea petrecerii surpriză, organizată în cinstea protagonistei. Eveniment în cadrul căruia Darcy se îmbată îngrozitor şi începe să danseze pe bar, spre exasperarea logodnicului ei şi spre deliciul celorlalţi domni de la petrecere.
Când în sfârşit Dex – logodnicul mai mult decât răbdător al fetei ameţite de aburii alcoolului, cedează, opreşte show-ul incendiar oferit de viitoarea sa soţie şi o duce acasă, dar nu înainte de aş lua rămas bun de la sărbătorită.
Întâmplarea face ca Darcy să îşi uite poşeta, lucru care îl face pe Dex să se întoarcă la petrecere. Găseşte ceea ce caută, cu ajutorul lui Rachel şi se pregăteşte să plece, din nou. Este oprit de unul dintre viitorii săi cavaleri de onoare şi, cu consimţământul viitoarei soţii, rămâne să se distreze.
Petrecerea dată în cinstea zilei de naştere a lui Rachel se termină, dar nu şi cheful de distracţie a sărbătoritei şi a lui Dex, aşa că cei doi ajung să mai petreacă câteva ore unul în compania altuia la un bar, bând o bere, apoi acasă la avocată, făcând dragoste cu pasiune.
A doua zi, Rachel se trezeşte nu doar cu un an mai bătrână ci şi cu un secret – S-a culcat cu logodnicul prietenei ei din copilărie. Singura ei problema este că nu se simte vinovată pentru asta – lucru care începe să o macine.
Îşi pune în gând să uite de escapadă amoroasă, dar acest lucru se dovedeşte imposibil căci Dex o suna şi îi spune că are o pasiune pentru ea de ceva vreme.
Relaţia dintre cei doi începe cu câteva convorbiri telefonice presărate cu flirt şi continuă cu întâlniri pe ascuns.
Ce se întâmplă când în viaţa lui Rachel intervine un alt bărbat? Va afla Darcy de infidelitatea viitorului soţ şi de trădarea celei mai bune prietene? Cu cine va rămâne Dex până la urmă?
Vă las pe voi să aflaţi răspunsul la aceste întrebări, citind.
Eu am terminat de citit cartea în trei zile (de fapt nopţi) şi pot spune că nu m-am plictisit nici măcar pentru o clipă. Am râs alături de personaje, am plâns odată cu ele şi m-am tot întrebat ce aş fi făcut eu dacă aş fi fost pusă în situaţia în care se afla Rachel.

Nota: 5/5

frecvent

semnatura 2

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s