Secrete, petreceri, pete de vin şi pahare sparte

Cu toţii avem lucruri de ascuns, lucruri mai mult sau mai puţin plăcute.
Secretele fac parte din viaţa mea, din a ta, din a lui şi din a ei. Ele ne fac să legăm conexiuni cu diferiţi oameni, oameni cu care poate, de altfel, nu am fi avut nicio legătură.
Ador să aflu câte un mic secret despre cineva şi ador să spun mai departe, bineînţeles persoanelor în care am încredere, informaţia strict secretă pe care o deţin. Până acum, pentru mine, secretele au fost fie extrem de amuzante, fie extrem de interesante, niciodată dureroase.
Totuşi, ce se întâmplă când tu începi să fi cel de care se ascund lucruri si nici măcar nu îţi dai seama?
Oamenii sunt atât de buni mincinoşi încât sunt în stare să te felicite pentru ceva despre care ştiu că nu este nici pe departe atât de perfect pe cât se vede din exterior, pe cât şti tu că este.
Mi s-a întâmplat de curând ca din „bârfitoare”, să devin „bârfită”. Brusc eu am devenit cea despre care oamenii ştiau un lucru mai puţin plăcut, unul pe care eu nu îl cunoşteam, ceva care mi-a zdruncinat încrederea în cei din jur.
Iubitul, cu care aparent aveam o relaţie superbă, mă înşela de fiecare dată când avea ocazia şi nu cu o singură domnişoara ci cu oricine îi ieşea în cale. Aproximativ toţi prietenii mei ştiau asta pentru că micuţul Don Juan, nu se sfia, îşi etala cuceririle de o noapte sau poate două, pe la petrecere şi evenimente, fără pic de reţinere.secrete , pete de vin si pahare sparte
Auzisem de multe fete care au păţit ca mine, chiar cunoşteam câteva, le compătimeam şi îi mulţumeam lui Dumnezeu că mi l-a scos în cale pe EL, prinţul fermecător pe care nu îl credeam în stare să facă asta.
Oamenii au început să vorbească, pe la spatele meu, despre infidelitatea partenerului meu. La cum îi cunosc, pot băga mâna în foc că au fost câţiva care m-au compătimit, câţiva care au râs pe seama mea şi s-au bucurat de ceea ce mi s-a întâmplat şi câţiva cărora nici măcar nu le-a păsat.
Slavă Domnului că vorba aceea „Minciuna are picioare scurte” este adevărată, căci altfel nu ştiu unde aş fi ajuns.
Era o vineri seară ce se anunţă la fel ca toate celelalte. Eu şi el ne pregăteam să mergem la o petrecere dată de un prieten comun la unul dinte restaurantele mele favorite.
Deşi aveam multe alte rochii în dulap pe care aş fi putut să le port la acest eveniment, am ales să îmi cumpăr una nouă. Aveam presimţirea că urma o seară specială – așa a şi fost.
Am terminat pregătirile devreme, am chemat un taxi şi am plecat spre petrecere.
Acum, dacă stau mai bine să mă gândesc, cred că atmosfera a fost tensionată încă de la începutul serii.
Odată ajunşi, am fost întâmpinaţi de organizator şi de frumoasa lui iubită, totul arăta extraordinar. Aranjamentele erau superbe, nici prea complicate, nici prea simple, pur şi simplu elegante. Oameni frumoşi, dansau râdeau şi discutau, acompaniaţi de muzică bună cântată de un bărbat plinuţ, extrem de talentat.
Totul era de vis – un vis care într-o secundă a devenit un coşmar.
Purtăm o conversaţie interesantă despre copii defavorizaţi – în după-amiaza aceea difuzându-se un reportaj despre aceştia, la televizor, cu iubitul meu şi iubita care urma să devină viitoarea soţie, a organizatorului.
Femeia radia de fericire, chiar dacă subiectul discuţiei nu era nici pe departe unul fericit. Era extrem de încântată că după patru ani de relaţie a fost cerută în căsătorie. Eu o compătimeam, ştiam că viitorul soţ o înşeală cu o domnişorică de aproximativ optsprezece ani, dar nu mă lasă inima să îi spun. Eram apropiată şi de el şi de ea.
În toiul discuţiei lângă noi apare o tânără femeie, blondă, cu ochi superbi, uscăţică, ce îl prinde de mână pe iubitul meu. Iniţial am crezut că este o confuzie sau o glumă proastă, dar când am auzit că aceasta i-a rostit numele alături de apelativul „iubitule”, şi s-a întins să îl sărute, mi-am dat selarge (8)ama că lucrurile sunt cât se poate de serioase.
Am fost înşelată şi nu îmi venea să cred. Încercam să procesez informaţia ce pur şi simplu mi-a fost trântită în faţă, dar îmi era aproape imposibil. În mintea mea era un haos total. Am auzit un pahar spărgându-se şi iniţial am crezut că era al meu, nu era. Era al Elizei, fata cu care discutăm câteva minute în urmă, fata pe care o compătimeam fără să ştiu că eram în aceeaşi situaţie ca ea.
De îndată ce i-am întâlnit privirea, mi-am dat seama că ştia ceea ce el făcea pe la spatele meu. Brusc am devenit dezgustată, de el, de ea, de tot luxul ce ne înconjura.
Nu mă durea trădarea lui şi asta m-a făcut să mă gândesc mai târziu că poate nu l-am iubit atât de mult cât am crezut eu că o făceam. Mă durea faptul că proprii mei prieteni, persoane în care aveam încredere deplină, m-au trădat.
Lucrurile au început să devină neclare, dar ştiu că atunci când el mi-a pronunţat numele şi a încercat să îmi prindă mâna în a lui, compătimitor, am aruncat vinul din pahar pe cămaşa lui, pătând albul acela imaculat cu roşu.
Mi-am făcut loc prin mulţime şi am plecat acasă. Nu am plâns decât atunci când m-am văzut singură, în faţa oglinzii şi atunci nu am făcut-o din cauza durerii ci a nervilor.
Eram nervoasă pe mine că am fost atât de fraiera încât nu mi-am dat seama că persoana care îmi spunea mie mici bârfe despre altcineva, spunea şi altele, despre mine, altor persoane.

semnatura 2

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s